Asociația Niciodată Singur și Grupul CEZ în România, de 9 luni în sprijinul vârstnicilor din Județul Argeș

București, 1 Februarie. După 9 luni de parteneriat, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Grupul CEZ în România prezintă bilanțul proiectului „Voluntarii Grupului CEZ în beneficiul vârstnicilor singuri din județul Argeș”. Proiectul, ce a avut ca beneficiari rezidenții Centrului de Îngrijire și Asistență Argeș și-a propus diminuarea sentimentelor de singurătate și inutilitate în rândul vârstnicilor prin acțiuni de voluntariat corporativ. Acest proiect este derulat sub umbrela platformei de responsabilitate socială Energie pentru Bine a Grupului CEZ in Romania.

Cei 35 de voluntari, angajați CEZ, au participat alături de vârstnici la 9 acțiuni de socializare, ce au însemnat excursii, ateliere sau jocuri, dar au avut și parte de 5 sesiuni de instruire, seminarii și training ce au abordat subiecte precum comunicarea cu vârstnicii sau voluntariatul în sprijinul acestui segment de vârstă. Prin exemplul voluntarilor Grupului CEZ, proiectul dorește să sensibilizeze opinia publică, aratând comunității argeșene moduri simple și eficiente de implicare în cauzele locale.

„Deși la început am fost reticentă în legătură cu proiectul, deoarece m-am confruntat direct cu suferința celor din cămin și am crezut că nu pot face față, ajutorul și exemplul celor de la Niciodată Singur m-au inspirat către depășirea limitelor emoționale. ” a declarat un participant al proiectului, la finalul celor 9 luni de voluntariat.

Vârstnicii de la Centrul de Îngrijire și Asistență Argeș s-au putut bucura de activități ce au inclus în această perioadă excursii, ateliere de flori, activități festive de Crăciun și Sf. Nicolae sau jocuri de bingo și cunoștințe generale. În total, proiectul a însumat 250 de beneficiari direcți și 564 de beneficiari indirecți.

Vizitele voluntarilor și activitațile de socializare le-au oferit vârstnicilor o alternativă de petrecere a timpului liber, ocazia de a cunoaște persoane noi, de a ieși din atmosfera căminului și de a se simți umani, apreciați si respectați. La nivel național, singurătatea reprezintă o problemă majoră a persoanelor peste 65 de ani. Sondajele arată că unul din doi bătrâni din România se simte singur și inutil.

În contextul agravării la nivel european și național a problemei îmbătrânirii populației, asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor dorește să asigure vârstnicilor singuri din România o bătrânețe demnă și cât mai frumoasă prin implementarea unui model de intervenție sustenabil și durabil.

INFOGRAFIC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *