LIBERTATEA: Bătrânii și marea. Pensionarii care n-au fost nicăieri, niciodată au plecat în primele vacanțe din viața lor

Pensionarii care n-au mai fost niciodată în vacanță au avut șansa să vadă anul acesta marea, cu ajutorul Asociației Niciodată Singur. Cum aproape 40% dintre pensionarii din România trăiesc cu mai puțin de 600 de lei pe lună, o vacanță, cât de mică, nu încape în bugetul lor. 

„Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf-Stream și trecuseră optzeci și patru de zile fără să-i cadă vreun pește’, începe abrupt romanul lui Ernest Hemingway care i-a adus Premiul Nobel pentru Literatură în 1954.

Un peisaj galben, în neclintire și un pescar bătrân care se aventurează după o captură, într-o călătorie a supraviețuirii. Hemingway prinde între țărm și larg toată metafora luptei unei vieți.

Singură, într-un apartament în neclintire din Pantelimon, o bătrână răscolește prin sertare. Dintre albumele prăfuite scoate unul, cel mai mare. Se așază în fotoliul protejat de o pătură, își trage în față o măsuță mică ce îi ține loc de birou. Prin lupa ochelarilor, chipul soțului ei, tânăr, zâmbitor, la o masă în familie, devine mai clară. Și se privește și pe ea, tânără și „neastâmpărată’. Zâmbește imaginii ei din tinerețe.

Am fumat 27 de ani. Și într-o zi pentru că nu mai aveam bani, cinstit!, eram strâmtorată rău de tot, am zis: cum, eu, dacă nu am bani, să ard banii? Așa ceva nu există! Și a doua zi am lăsat pachetul de țigări pe masă și timp de trei luni de zile a stat acolo ca să mă și tenteze. În așa fel încât să nu existe niciun fel de dubiu că eu n-aș putea să mă las. Deci, înțelegeți ce fel de om sunt’, își face Georgeta Burlacu o carte de vizită.

„Omul nu este făcut ca să fie înfrânt. Pe om poţi să-l distrugi, dar nu poţi să-l înfrângi.’ 
Ernest Hemingway, „Bătrânul și marea’

Nici Georgeta Burlacu nu s-a lăsat înfrântă.

Cu bastonul în mână și cu multă voință a urcat încet treptele de la grădinile Reginei Maria din Balcic. S-a scuturat de orice braț care încerca să o sprijine. A vrut ea singură să ajungă sus. Și când a ajuns sus, ochii i s-au umplut de albastru. Marea curgea de-o parte și de alta a zării, țintuind-o pe femeia de 82 de ani.

Georgeta Burlacu nu mai văzuse niciodată marea. „Nimeni pe lume nu mi-a explicat ce efect are marea asupra mea, asupra persoanei în general, nu mi-a explicat nimeni. Poate dacă îmi explica cineva cumva… Acum am avut ocazia, la grădinile Reginei, am văzut marea de la distanță. A fost ceva ce imediat mi-a sărit în ochi. Când am văzut că parcă se unise cu cerul. Și sunt convinsă că am mai văzut filme, dar una e în filme și alta e așa’, spune femeia, răsfoind albumele din călătoriile făcute cu Asociația „Niciodată Singur’.

Prima întâlnire cu marea

Toți au vrut să se pozeze cu ea. Fiindcă a avut voință.

Tot așa, când a fost trei zile la Neptun, în prima zi a stat în apă vreo două ore. „Am intrat cu picioarele în apă, am stat aproape două ore, mă țineam greu că venea valul și mă lovea și totuși am putut să stau. A doua zi n-am mai putut ca să intru, mi-am dat seama că nu mai pot și m-am așezat undeva sus și am stat cuminte până când au terminat. Iar în a treia zi, nici din hotel nu am ieșit, că eram epuizată‘, povestește pensionara.

E fericită însă că a ajuns, la 82 de ani, la Marea Neagră, o mare albastră care i-a umplut inima și albumele cu amintiri.

Georgeta Burlacu nu a ajuns la mare fiindcă a avut soțul bolnav, apoi când a rămas singură, n-a mai făcut față greutăților vieții. Și tot așa. Acum a ajuns datorită Asociației Niciodată Singur, alături de alți pensionari singuri.

„Bătrânul știa că o să iasă mult în larg, așa că lăsă în urma lui mirosul uscatului și vâsli înainte, spre mirosul curat al oceanului de la prima oră a dimineții.’ 
Ernest Hemingway, „Bătrânul și marea’

Un tigru alb de plus stă leneș pe o comodă. În fotografia de pe perete, o tânără blondă și-a desenat un zâmbet de Monalisă. Cearșafurile și pernele stau apretate, păturile întinse perfect, niciun fir de praf pe masă.

Dumitru Necula adună scamele cât e ziua de lungă, șterge, spală, calcă. A rămas văduv de doi ani, iar copiii sunt plecați din țară. Se aud la telefon, dar… Un „dar…’ spus cu atâta obidă. Se luminează când povestește de ultimele escapade, ajutat de un album foto care foșnește cu fiecare pagină. A fost la mare, la muzee, a ieșit sâmbăta la berării de prin București, tot datorită Asociației. Au făcut și discotecă și au dansat ca pe vremurile în care picioarele îi ascultau.

„Vârsta e ceasul meu deşteptător.’ 
Ernest Hemingway, „Bătrânul și marea’

N-am fost nicăieri, absolut nicăieri. Am fost în 1962 la mare, dar n-am fost la plajă, eram cu serviciul și am lucrat la o fabrică de pâine la Palas. Am lucrat prin țară, la o întreprindere mare. În rest, n-am ieșit din țară. Am avut posibilitatea, că pe timpul ăla se pleca în țările arabe, făcusem dosarul să plec în Irak, pe șantier. Meseria mea e de electrician. S-a întâmplat ceva cu fata mea mica, un accident, și am stat acasă. În concediu n-am fost decât la părinții soției, din Brăila’, povestește bărbatul care are deja 20 de ani de pensie.

Bătrânii din România, fără leac pentru singurătate

„Pentru mine, Asociația asta Prietenii Vârstnicilor e ca o familie, că eu sunt chiar singur, vă spun. Eu sunt singur și dacă nu ar fi fost ei nu știu cum m-aș fi descurcat’, mai spune Dumitru Burlacu.

În 2018, 120 de pensionari asemenea Georgetei Burlacu și a lui Dumitru Necula au fost în mici excursii. Bătrâni din București, Constanța, Brăila, Pitești Ploiești, Târgoviște care își cheltuie ultimul leuț pe mâncare și medicamente, fără ca asta să le fie și leac pentru singurătate.

„Mulți dintre ei locuiesc singuri în propria locuință, dar o parte importantă pentru excursiile din acest an au fost bătrânii care locuiesc în căminele de bătrâni. Am reușit împreună cu însoțitorii lor de acolo să îi luăm și să îi ducem pentru o zi, două sau trei, într-o mică excursie. Impactul este uluitor, sunt în principal oameni care nu au mai ieșit din orașul de reședință de 20 – 30 de ani, oameni care n-au fost niciodată la mare, oameni care la 80 de ani au reușit pentru prima oară să vadă marea și să intre în apă.

Sunt povești incredibile care se întâmplă datorită unor voluntari care s-au gândit să ofere până la urmă un cadou simplu mai ales pentru generația noastră, care avem cel puțin un concediu pe an. Dar să oferi o plecare de o zi din oraș cu un autocar într-un oraș de la 50 de kilometri să viziteze împrejurimile, e uluitor pentru ei, e un motiv de amintiri și un motiv de bucurie’, povestește Cătălin Dinu, coordonator Comunicare și Fundraising la Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor. Și pensionarii au mare nevoie de activități, de prietenii care să le aline singurătatea. 1,8 milioane de vârstnici din țara noastră, din totalul de cinci milioane, trăiesc cu pensii mai mici de 600 de lei.

Cei care doresc să îi sprijine pe bătrânii care beneficiază de serviciile asociației, pot dona pe site-ul niciodatasingur.ro.

Atunci când nici măcar nu visezi că ai să poți să zbori și la un moment dat ți se împlinește această dorință, măcar să te ridici un pic de la pământ, e ceva deosebit. Acest lucru s-a întâmplat și cu mine ducându-mă în aceste mici excursii.
Georgeta Burlacu

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *