StirileTVR: În România, un milion şi jumătate de bătrâni trăiesc dureros de singuri. „Singurătatea este copleşitoare, aduce tristeţe”

Bătrâneţea e boală grea! Mai ales dacă e trăită în singurătate. O ştiu cel mai bine vârstnicii care nu au cu cine schimba o vorbă zile la rând, sau cărora nu le trece nimeni pragul. Cifrele arată că în România, un milion şi jumătate de bătrâni trăiesc dureros de singuri. ONG-urile nu-i pot cuprinde pe toţi în programele lor, iar statul se implică prea puţin.

Trei doamne în vârstă de 90 de ani, din Bucureşti, nu dintr-un sat izolat de la marginea ţării şi totuşi singure. Le sărbătoresc vârsta nişte străini, voluntarii ONG-ului care le-au înscris într-un prgram de sprijinire a vârstnicilor.

Singurătatea este copleşitoare, aduce tristeţe. Am o singură soră care e plecată de 35 de ani din ţară. Am stat cu soţul meu până acum şase ani, am avut o căsnicie foarte frumoasă, deşi n-am avut copii. Am lucrat toată viaţa cu copiii. Acum sunt singură” – Elena Simionescu, pensionară.

A stat alături de soţul bolnav, care în final s-a stins. Fiica şI nepoata îi trec aproape săptămânal pragul doamnei Mioara, dar în restul zilelor tot singură este.

La vârsta asta, dar fără să ne plângem, n-am absolut nicio rudă în afară de fiică şi nepoată. Colegele unde am fost eu, erau mai tinere cu zece ani, nu mai e niciuna. Te obişnuieşti, te obişnuieşti cu singurătatea, dar nu îmi place să stau, e adevărat” – Mioara Paceagiu.

Faptul că au intrat în grija unui ONG le-a mai alinat singurătatea. Voluntarii îi sună, îi ajută la cumpărături sau îi însoţesc la teatru ori în excursii finanţate din donaţii. Însă, în alte colţuri din ţară, foarte mulţi bătrâni aşteaptă cu lunile un telefon sau pe cineva care să le treacă pragul.

Se spune că grija pentru bătrâni arată gradul de civilizaţie al unui popor. Dacă suprapunem aceste vorbe peste statisticile oficiale care arată că un milion şi jumătate de oameni îşi trăiesc în singurătate bătrâneţile, atunci e clar că România e o ţară necivilizată la acest capitol.

Programele finanţate de stat pentru ajutorarea în orice fel a bătrânilor sunt prea puţine. Iar organizaţiilor non-guvernamentale le e imposibil să ajungă la toţi vârstnicii. Nu mai vorbim despre listele de aşteptare interminabile de la căminele de bătrâni sau azilele private.

Sursa: Stirile TVR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *