CEZ România și Niciodată Singur alaturi de varstnici

grup

Grupul CEZ în România și Asociația Niciodată Singur – Prietenii vârstnicilor demarează un proiect de responsabilitate socială si voluntariat corporativ dedicat vârstnicilor singuri din județul Argeș, sub umbrela platformei de responsabilitate socială Energie pentru Bine.

Derularea de activități de voluntariat în camine de bătrâni reprezintă modul prin care voluntarii CEZ pot veni în sprijinul vârstnicilor într-un mod concret, simplu și reproductibil, cu efecte atât imediate, cât și de durată, prin schimbările de atitudine pe care le declanșează. Modul de intervenție al Asociației “Niciodată Singur –Prietenii vârstnicilor” este un model recunoscut la nivel european și implementat cu succes de peste 70 de ani de asociația les petits frères des Pauvres, asociație parteneră a ONG-ului românesc.

Concret, pe parcursul partneriatului ce se va derula până în luna decembrie, voluntarii Grupului CEZ în România vor participa la sesiuni de training și informare despre modul de lucru cu persoanele vârstnice, apoi, prin activități regulate, vor oferi vârstnicilor singuri companie și prietenie. Bâtrânii din căminul Găvana vor beneficia de vizite și de activități de socializare regulate, vor participa la evenimente special create pentru ei cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase și vor avea parte de iesiri, mici excursii sau vizite în afara căminului.

Despre Grupul CEZ în România

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judete: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Grupul CEZ a investit, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina, 1,1 miliarde Euro în realizarea celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totală instalată de 600 MW. Construcţia parcurilor amplasate la nord de Constanţa s-a desfăşurat în mai multe etape – prima, aflată la Fântânele, include 139 de turbine eoliene cu o capacitate de 347,5 MW. Cea de-a doua etapă s-a desfăşurat în zona Cogealac şi Grădina, incluzând 101 turbine cu o capacitate totală de 252,5 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfârşitul anului 2012.

În 2011, Grupul CEZ în România a achiziţionat 100% pachetul de acţiuni al companiei care deţine sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu, a vând o capacitate totală instalată de aproximativ 18 MW şi o producţie de circa 70 GWh/an. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicandu-se astfel la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.